Experții malaysieni vor căuta probe la locul prăbușirii zborului MH 17, alături de cei acuzați că l-au doborât

Publicat: 14/04/2015, 12:21

Potrivit agenției ruse de stat, care citează „agenția de știri Donețk”, o echipă (comună) cu experți malaysieni este programată la 17 aprilie. „Nu știm dacă experți în dreptul penal plănuiesc o vizită independentă la locul prăbușirii înainte” de această dată, afirmă aceeași sursă.

Separatiștii proruși au anunțat că malaysienii le-au solicitat „o vizită comună, pe 17 aprilie”, în zona respectivă.

Șeful echipei de experți malaysieni Hussein Omar Khan a declarat anterior că echipa își începe activitatea marți și că se va afla la Donețk timp de cel puțin două-trei săptămâni.

El a preciat că misiunea echipei este să caute rămășițe umane și probe materiale.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbușit pe 17 iulie în estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit.

Autoritățile de la Kiev și separatiștii proruși se acuză reciproc de provocarea tragediei.

Ucraina și Statele Unite susțin că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată separatiștilor ucraineni proruși de Moscova, ceea ce Rusia neagă, acuzând în schimb forțele ucrainene.

Într-un prim raport de anchetă, publicat în septembrie, anchetatori internaționali au apreciat că Boeingul a fost perforat în zbor de „proiectile cu mare viteză”, fără a confirma ipoteza unei rachete. Un raport final este așteptat în vara lui 2015.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani, care a sfârșit ucisă de iubitul cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prinde Dacia Duster 500.000 KM cu motorul original? Care este motorizarea „câștigătoare”?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Interdicție pentru toți românii. Este interzis să te urci așa la volan
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
“Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, un nou sezon, din această seară, de la ora 23:00!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
×